Sfarsit de iarna 2014 in muntii Apuseni

In prima parte a anului 2014 am petrecut vreo 10 zile plimbandu-ma pe la cota 800+ prin muntii Apuseni. Era februarie cu Bufnitele (Stringiformele) in plin sezon de imperechere. Familia Bufnitelor si a Ciocanitorilor sunt cele mai “harnice” la imperechere. Cum nu aveam deloc fotografii cu Huhurezul Mare sau Huhurezul Mic desi ii auzisem cantand prin zona in anii trecuti, m-am hotarat sa petrec cateva zile in cautarea lor.

In restul tarii a fost o iarna calda si zapada deloc, dar prin Apuseni la cota 800+ era zapada de 15 centimetri si foarte frig. Asa ca a trebuit sa ma echipez bine mai ales ca pentru a fotografia specii ca Huhurezii trebuia sa faci fotografie la panda. Prin alte zone ale Romaniei si in strainatate exista Huhurezi mici chiar si in zone urbane, avand cuiburi in hornurile caselor sau in scorburile din parc.

Sesiunea foto a inceput la urcarea printr-o livada de meri si pruni. Pitigoi de toate felurile topaiau pe crengutele pline de muschi.

Am vazut un grup mare de Pitigoi suri sau de munte si m-am tot uitat la ei. Speram ca o sa vad pentru prima data Pitigoiul de livada. Desi pe teren mi s-a parut ca unii ar putea fi de livada cand am ajuns acasa si am comparat pozele mele cu imaginea din determinatorul de pasari am constat ca nu erau.

Urcand mai sus aveam sa vad in ceva ce parea a fi un Pin sau Molid o multime de Pitigoi de Bradet hranindu-se. Nu m-ai vazusem niciodata atatia Pitigoi de Bradet intr-un loc asa ca am stat aproape 1 ora langa ei uitandu-ma cum se hranesc. Scoteau din conuri niste seminte pe care le mancau.

Apoi am avut norocul sa vad un stol de Pitigoi Codati intr-un Fag plin de bobite de jir, exact cum am vazut cu cateva luni in urma in Parang cand eram suparat ca erau prea sus in copac ca sa fac poze bune. De data asta pasarile era la nivelul meu vizual si am putut sa fac fotografii bune. Pe jos prin zapada erau tot felul de urme de animale salbatice, desi nu ma pricep prea bine parea ca sunt Caprioara, Veverita, Vulpe, Iepure si niste urma ciudatele mici si dese … poate Jder. Astea par a fi de iepure:

Am urcat in varful dealului si de acolo am putut vedea exploatarea miniera de la Rosia Poieni, in apropierea Rosiei Montane.

La cota 1100 copacii erau imbracati in zapada. La cota 600 unde lasasem masina nu era zapada.

Cand mergeam prin padure am vazand luandu-si zborul dintr-un brad mare o pasare mare. Era cu un cap mare deci eliminam restul rapitorilor, aproape cat un sorecar. M-am uitat in determinatorul romanesc si am vazut doar Buha si Huhurezul mare cu dimensiuni asa mari. Parca dupa cum era desenat in determinator tindeam spre Buha. Cu cateva luni in urma vazusem exact in acelasi loc niste Veverite. Ma gandeam ca as putea sa elimin cu ajutorul ei una dintre speciile de rapitoare dar se pare ca ambele se hranesc cu Veverite (link 1, link 2). Am cerut si sfatul unor cunoscuti si ei au zis ca probabil este un Huhurez Mare.

Ajuns in partea de sud a masivului am vazut in departare niste creste care le vazusem si anii trecuti cand era atmosfera curata.

Am facut niste panorame din mana la 700mm cu crestele din departare in speranta ca voi putea identifica crestele folosindu-ma de programul Google Earth la fel cum am facut cu cateva luni in urma la aceasta fotografie. Acasa dupa ce am combinat 3 fotografii , si am muncit vreo 10 ori in Google Earth uitandu-ma la vederea de la nivelul solului din diferite puncte de statie, am reusit sa identific cu precizie toate crestele. Aproape ca nici mie nu imi venea ca poti sa identifici asa niste creste muntoase fotografiate de la aproximativ 100km departare (asa indica Google).

Incepea sa se lase intunericul si am plecat spre masina dar pe alt traseu. Socoteala de acasa nu prea se potriveste cu cea din targ, acasa credeam ca o sa ma intorc din punctul acela pana la masina in 1 ora. Dar pe zapada si intuneric mi-a luat 2 ore jumatate. De aia este bine ca in drumetii montane sa aveti la voi intotdeauna o lanterna.

M-am mai intors in alte zile prin zona, dar am luat-o pe alte dealuri. Am vazut cam acelasi specii, Pitigoi, Ausei comuni pentru zona montana. Mai interesant a fost cand am vazut o Ciocanitoare hranindu-se cu ceva seminte din conurile de brad (sau poate cu ceva vermisori care traiesc in conurile de brad).

M-am intalnit si cu Botgros un oaspete care viziteaza tara noastra doar iarna, o specie care o vazusem frecvent prin 2007-2008 dar cu care nu ma mai intalnisem din 2011. Ca si Forfecutele pasarea asta sta mereu prin varful copacilor. Singura data cand am vazut-o mai jos a fost doar in parcuri din orase.

Am mai fotografiat Ciocanitori, Pitigoi si am vazut si primul Ticlean (Scortar) pe anul acesta. Am dat de niste urme de Caprioara prin padure si am inceput sa merg pe ele. Dupa cateva sute de metri acestea s-au intersectat cu niste urme de bocanci care nici de a naibii nu vroiau sa se lase de urmele de Caprioara. Dupa cateva sute de metri in care urmele bocancilor urmareau prin padure urmele de Caprioara m-am intristat. Probabil era deja moarta. Dupa inca 15 minute am gasit si o masina de teren si 2 proprietari care se plimbau cu pustile in spate. Ferestrele porbagajului masinii de teren era acoperit cu o prelata. Nu era greu de ghicit ce era sub prelata. Am plecat acasa dupa cateva ore cu un gust amar.

–
Cateva zile mai tarziu m-am intors din nou prin Apuseni. M-am intors din nou la locul aflat in padurile de conifere la altitudini mai mari in speranta ca ma voi intalnii din nou cu bufnitele. Aveam un rucsac de munte in spate plin echipament si era destul de dificil pentru ca se topea zapada si alunecam. M-a bucurat cand am gasit prin padure langa un fag mare primii Ghiocei de anul asta. Stand la panda in padurea de fag am vazut acolo Soaricele saritor de padure (Sicista betulina). Ciudat ca se zice ca hiberneaza pana in Aprilie dar e singurul care il vad cu dunga aceea neagra pe spate, asa ca nu cred ca ma insel. Probabil face parte din hrana rapitorilor care traiesc prin padure.

A urmat o sesiune intensiva de 8 ore de fotografiat la panda, sub plasa de camuflaj la ZERO grade, stand nemiscat. La primul loc de panda in padurea de fag n-am facut nimic, Huhurezul nu s-au apropiat decat la 100 metri de mine. Am sperat ca nu o sa trebuiasca sa intru in padurea mixta de conifere cu foioase pentru ca acolo era mult mai intuneric si greu de fotografiat din cauza crengilor.

Din pacate in timp ce stateam cu orele la panda sunetul drujbelor era peste tot, de la 10 dimineata pana la 17 dupa amiaza am auzit drujbe in vreo 10 locatii pe dealul asta si pe cele din apropiere. Erau momente cand auzeam 3 drujbe in acelasi timp. Pe un deal distrugatorii cu pustile, pe celalalt distrugatorii cu drujbele si cu caini lasati liberi prin padure. Asa traiesc Huhurezii si Caprioarele la noi, mereu in deranj, mereu pe fuga.

Sunetul se auzea asa puternic ca ma deranja pe mine daramite o fiinta care are auzul de 10 ori mai sensibil. Cum mai traieste o specie care vaneaza dupa auz cand drujbele functioneaza 25% din timpul de vanatoare a ei, incurcand-o sa vaneze dupa auz? Va manca mai putin cu 25%. Deci nu exista la rezervatii o zona tampon pentru a proteja de sunete animale care vaneaza dupa auz, ca sa nu mai zic ca am gasit brazi taiati de la 10metri unde era limita rezervatiei.

Cand soarele a intrat dupa deal am auzit primele cantece ale Huhurezilor Mici, apoi urmate de ceva sunete de frecvente mult mai joase care nu imi dau seama daca erau facute de Huhurezi Mari sau de Buha. Primele intalniri cu Huhurezul Mic s-au lasat fara poze pentru ca s-a asezat fix in spatele meu la vreo 10 metri, n-am miscat deloc si dupa jumate de ora de asteptare a zburat la 30 de metri in fata mea. In ciuda drujbelor din apropiere am reusit primele cadre cu aceasta magnifica pasare, o icoana a salbaticiei. Este posibil sa fiu primul fotograf roman care reusea sa faca poze decente cu specia asta intr-un habitat atat de salbatic, din cate stiu fotografiile din cartea aceasta sunt facute in zone urbanizate.

N-am apucat sa o fotografiez decat 1 secunda, pasarea s-a uitat tinta la mine desi era la ~30 de metri. Au un auz fantastic. Desi initial se credea ca bufnitele vaneaza avand o vedere extraordinara, studii mai recente arata ca ele vaneaza folosind auzul in principal, se stia de Bufnitele nordice care aud soarecii la jumate de metru sub zapada si se arunca cu ghearele exact acolo unde sunt ei. Dar mai recent si la speciile de mai la sud s-a observat ca in zilele ploioase indelungate se gasesc multe specii de bufnite moarte de foame (inanitie). Concluzia a fost ca din cauza picaturilor de ploaie nu mai pot auzi zgmotele fine facute de prada, deci nu mai pot vana.

–

Zilele viitoare in Martie m-am intors din nou acolo. Am mai cautat niste locuri de panda. La cota 600 metri unde lasasem masina era o caldura de puteai sta in tricou. In locul unde fotografiam Huhurezii la cota 1100, am auzit mai multi Huhurezi mici. M-am mutat intr-un loc in care nu am mai fost si am reusit sa fotografiez pasarea. Desi s-a invartit jumate de ora in jurul meu n-am reusit decat un cadru “fantomatic”. Trebuie sa se puna fix in unghiul vizual in care astepti pentru ca nu te poti roti deloc, orice fasaiala de haine orice frunza troznind sub bocanci si pasarea se uita fix la tine. Dispare inainte sa faci sa apuci nici macar o fotografie.

Dupa 2 ore de panda nu stiam de ce mor de frig, am iesit de sub camuflaj si m-am dus pana la o persoana cu care iesisem la foto. Era imbracata ca pentru luna Martie, doar cu o bluza subtire si o geaca de primavara dar pielea fetei si a mainilor devenise de culoare mov 🙂 . Langa noi am vazut niste turturi de gheata de jumate de metru care ieseau din stanci. Nu dadeau nici un semn ca ar vrea sa se topeasca, deci temperatura era sub zero grade. Aici in “casa Huhurezilor” inca era iarna.

Am dat o tura de vreo 2km prin padure si am auzit cantand 5 sau 6 masculi. La intoarcere m-am bucurat pentru ca era prima data cand auzeam si cantecul unei femele. Nu stiu ce s-a intamplat ca atunci cand am auzit cantecul femelei a fost larma mare de Gaite (cum n-am mai auzit pana acum). Gaitele au facut larma vreo 5 minute exact de unde se auzea femela de Huhurez. A trebuit sa urc vreo 150metri pana am ajuns acolo insa nu mai era atata larma. In iesirile trecute am vazut Huhurezii atacati de Gaite. Nu ii tolereaza. Dar cand vine noaptea ei sunt stapanii padurii iar Gaitele ajung in burta Huhurezilor Mici, mai ales in a femelelor care au dimensiuni mai mari si care le pot inghitii. Rapitoarele de noapte nu au cioc puternic incat sa rupa prada ca sa o poate inghitii pe bucati. Asa ca sunt nevoite sa inghita prada mare cu totul, iar apoi este eliminata tot pe cioc sub forma de resturi nedigerate (ingluvie).

P.S.  In zilele in care am stat la panda la Huhurezi Mici am gasit si un cuib de Corb, o pereche de Corbi pleca si peste cam jumate de ora se intorcea in acea zona de stanca, dupa care urmau niste croncanituri infernale, cred ca aveau pui.