Inceput de primavara 2014 in muntii Apuseni

Asa cum va spuneam in povestea precedenta de la iesirile din Iarna 2014 in muntii Apuseni, in primavara am continuat iesirile in cautarea Bufnitelor. Fotografierea Bufnitelor in salbaticia muntilor Apuseni s-a dovedit o adevarata provocare pentru mine. Huhurezii mici erau mai speriosi decat orice specie de pasare care am fotografiat-o pana acum.

Incapatanat ca un catar am hotarat sa ii aloc o sesiune de 11 ore. Am plecat de acasa la 5 pe intuneric iar la ora 7 eram sus la cota 900+. Statul la panda s-a dovedit in zadar, era extrem de frustrant mai ales ca o auzeam cantand si zburand pe apropiere. Dar nu se punea in directia sa o pot fotografia, iar orice miscare de a mea spre ea o facea sa plece.

Am patit de a venit spre mine, a zburat la 3 metri pe deasupra locului unde stateam camuflat si s-a pus la 5 metri de mine dar fix pe directia opusa cum stateam pregatit cu obiectivul.  Am stat 5 minute langa ea de aproape nici nu respiram, in speranta ca zboara si se pune in fata mea. Dar dusa a fost. Dupa 6 ore de panda am clacat psihic. Ok am zis pana aici a fost, timp de 1 luna jumate am dat tot ce am putut din mine, toata tehnica foto si toate trucurile care le-am invatat in 7 ani de fotografie wildlife. Dar pana aici a fost: ca sa fotografiezi wildlife mai trebuie sa ai si noroc nu doar stiinta, dar cand petreci 25 de ore de panda iar pasarea se invarte vreo 2 ore prin jurul tau si nu o poti fotografia inseamna ca norocul nu este de partea ta.

Am lasat camuflajul si am inceput sa fotografiez diverse pasari de prin padure. Era plin de Ticleni (Scortari), cred ca niciodata n-am vazut atatia. Zburdau vreo 5 intr-o raza de 100 metri de mine. Pitigoi de munte, Pitigoi mare si am gasit primele Cojoaice de pe anul 2014.

In timp de cautam pasari mici mai investigam trunchiuri de copaci prin padure in speranta ca voi gasi vre-un cuib al vreunuia din Huhurezii care se invarteau prin zona. N-am obiceiul sa fotografiez la cuib pentru ca deranjeaza pasarile, dar cu asta epuizasem restul solutiilor. Cred ca m-am uitat la vreo 1000 de copaci 🙂 , dar … nimic. In schimb am gasit alte cuiburi de pasari, unele chiar interesante.

Intre timp s-a intors si Soimul calator care tot trecea pe deasupra mea cand faceam panda. Fiind in mijlocul padurii iar el zbura ca o racheta pe deasupra copacilor era destul de greu sa fac focus pe el printre crengi, insa din vreo 100 de cadre tot mi-au iesit vreo 10 in focus. L-am urmarit pe unde se aseaza pe stanci.

M-am pregatit sa vin zilele urmatoare si sa il fotografiez in zona aceea unde statea acum, dar dintr-o pozitie de sus si de aproape. Trebuia sa ma catar pe stanci pentru asta si nu mai era timp. Am mai dat niste ture pe deal, pana s-a facut seara. Am gasit o pajiste superba cu vreo cateva sute de Ghiocei unul langa altul.

Am plecat pe noapte din padure la ora 19 si m-am intalnit pe drum si cu un Huhurez mare. Pentru unul neobisnuit cu salbaticia cred ca ar fi fost destul de infricosator, sa stai de unul singur prin pustietati si sa asculti cantecul de Huhurez mare. Care suna destul de infricosator, mai ales noaptea :).

Am stat vreo 15 minute si l-am ascultat, era in padure de fag la vreo 50 de metri de mine. Era era o liniste deplina nu batea vantul deloc. Era un mascul. Am plecat si n-am apucat sa fac vreo 10 pasi pana l-am auzit zburand.

–

Am lasat-o balta cu pasarile de noapte si mi-am zis ca in zilele urmatoare o sa merg in acelasi loc tot dis de dimineata foarte hotarat sa fotografiez Soimul Calator. La 7.45 niste Capriori se fugareau intr-o poiana la 300 metri de mine.

Apoi pe stanci am vazut si Soimul care dadea mici ocoluri prin jur cautand hrana. Am plecat sa urc spre locul unde statea pasarea ca sa ii pot face niste fotografii mai de aproape.

Pe drum prin padure am vazut pentru prima data si motivul pentru care Mugurarii se numesc asa. Mananca muguri, am multe intalniri cu specia dar mai ales iarna in care ii vedeam pe malul raului mancand Mei. Cineva imi spunea ca cativa raman sa cuibareasca si prin Romania, chiar daca specia este in general oaspete de iarna pentru tara noastra.

Din pacate pe cand am ajuns pe stanci Soimul plecase, ii urmaresc de vreo 2 ani si de obicei am observat ca pleca la vanatoare tot spre Est. Am asteptat 3 ore dar nu s-a mai intors. Am plecat iar dezamagit ca iar nu am noroc. Insa la scurt timp a dat norocul peste mine. De ceva timp ma tot uit prin stolurile de Ausei normali poate am norocul sa gasesc Ausei sprancenati care sunt mai rari. Si uite Auselul Sprancenat ca apare din senin langa mine, i-am observat imediat spranceana alba care il deosebeste de Auselul comun.

Zbura tot in jurul meu si muream de ciuda ca nu am la mine decat Canon 500mm F/4.5 care are distanta minima de focus 5 metri. Pasarea a venit si la 2 metri de mine.

Dintr-o data aud larma mare de Alunari la vreo 100 metri de mine. Ma duc sa vad ce este, cand colo niste Alunari il inghionteau pe un biet Huhurez mare. Nu in venea sa cred ca vad specia din nou dupa 1 luna jumate de cand o vazusem prima data. Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Cand mergi la rapitoare de noapte zboara rapitoarele de zi pe deasupra ta 1 ora. Cand mergi la cele de zi ia-le de unde nu sunt, dar dai nas in nas cu cele de noapte. Natura mi-a dat ce a vrut ea sa fotografiez, nu ce am vrut eu.

Nu prea il tolerau Alunarii si Gaitele. Am stat o ora sub camuflaj si am reusit niste cadre. Spre deosebire de Huhurezul mic, acesta nu se speria de sunetul declansatorului si nici de miscarea mea. Acum nu ma miram de ce atatia romani au fotografiat specia asta. Am dat jos camuflajul si am inceput sa il urmaresc prin padure. Ma apropiam incet si a inceput sa ma tolereze. Dupa 2 ore eram prieteni deja 🙂

A zburat de vreo 2 ori pe la 3-4metri pe deasupra mea si eram pregatit sa imi pun mainile pe cap pentru a ma proteja, habar n-aveam daca nu sunt cumva pe langa cuibul lui. Mare atentie la aceasta pasare, daca va apropiati de cuib s-ar putea sa atace. Ornitologii care se apropie de cuib o fac protejandu-si ochii (link 1, link 2). A fost un fotograf de wildlife englez care si-a pierdut ochiul in urma unui atac de bufnite.

Cand a iesit din padurea de brad la margine in cea de fag iar l-au atacat niste pasari, parea a fi o pereche de Sturzi, n-am reusit sa imi dau seama ce pasari il ataca ca s-au napustit ca niste fiare asupra lui, una din cele 2 pasari s-a aruncat ca la rugby cu ghearele in pieptul Huhurezului, placandu-l. Probabil pradatorul s-a apropiat prea mult de cuibul lor. Aprope ca mi se facea mila de saraca pasare, insa ma gandeam ca probabil noaptea Alunarii fac parte din menuiul Huhurezului, asa ca au toate motivele sa il fugareasca.

–

Zilele urmatoare m-am intors din nou in Apuseni, am luat-o pe niste dealuri de unde n-am mai fost niciodata pe la cota 600+, in locuri unde se exploata lemnul. Erau drumuri de taf si noroaie de jumate de metru adancime.

Am inceput prin a fotografia Soricari, Ausei si la un momendat am observat un cuib de Pitigoi Sur intr-o scorbura. Ma catar pe niste lemne si a naibii exact cand eram cocotat acolo la 2 metri deasupra solului pe lemnele alea facand echilibristica, ma trezesc cu un Uliu Pasarar ca vine langa mine si se invarte deasupra mea la 10-20 de metri jumate de minut. A urmat niste scene in care un privitor extern probabil s-ar fi tinut de burta de ras: Eu cu un tun de 700mm incercand sa fac tracking la o pasare care se rotea in jurul meu cu 10 metri pe secunda, in timp ce copacul care stateam pendula in sus si jos cate 50 cm, in timp ce eu ma ma roteam in toate directiile incercand sa reusesc sa pun punctul de focus pe pasare. Am mai facut eu cadre la pasari in zbor in delta cu barca miscandu-se dar asta era prea de tot. In 30 de secunde am reusit vreo 10 cadre in care doar in vreo 3 a iesit bine. Asa arata Raw-urile thumbs.

Am inceput sa vorbesc singur de ciuda. N-am patit niciodata sa vina un Uliu tinta spre mine si sa se roteasca in jurul meu jumate de minut. Cum naiba sa ma nimeresc eu exact atunci stand la 2 metri desupra solului pe niste crengi de fagi? De as fi fost pe pamant si cu fixul de 400mm cuplat as fi facut niste fotografii de cred ca si eu ma uitam la ele cu gura cascata.

Merg prin padure pe urme de taf si spre surprinderea mea am gasesc urme de cerb. Nu trece jumate de ora si aud impuscaturi in departare.

Prin padure gasesc niste gandaci foarte interesanti care pareau ca au treaba cu balega unui animal salbatic. Acasa dupa cateva ore de cautare i-am identificat ca fiind Oiceoptoma thoracicum, un gandac se pare comun dar pe care eu nu il mai vazusem pana acum.

Pe marginea unui rau erau salcii inmugurite cu muguri pufosi si niste Pitulici si Pitigoi “rontaiau” mugurasi. Un Macaleandru curios a venit sa ma cerceteze, am mai vazut obisnuitii Ausei, Pitigoi de Bradet.

–
Doua saptamani mai tarziu m-am intors in munti. Deja se schimbase peisajul, vremea se incalzise si aparusera specii noi. Am revazut Vantureii care ii vazusem si anii trecuti. Acasa cand m-am uitat am observat ca unul avea prada in gheara: o soparla.

Niste Soricari dadeau ocol padurii:

Alti Vanturei se duelau cu Corbii iar altii cautau prada din priviri stand tacuti in varful unor copaci.

Am mai fotografiat niste Ticleni, Pitigoi Mari. In timp ce fotografiam un Pitigoi Sur ma trezesc ca trece pe langa mine un Iepure de Camp care fugea de mama focului, cand ma uit era fugarit de un ditamai cainele, de talia unui caine lup. Era la 50 de metri de marginea rezervatiei pe coclauri prin Apuseni. Jumate de ora mai tarziu am gasit si stapanii, erau 2 baieti si 1 fata cam la 25-35 de ani. Aveau echipament de munte pe ei si 2 ditamai cainii pe care il lasau de capul lor prin padure. Au sarit si la mine sa ma muste si se vedea clar ca nu isi asculta stapanii cand sunt chemati.

Nicaieri n-au pace animalele salbatice. Cand nu urla drujbele si nu ii fugaresc cainii hotilor de lemne care sunt lasati singuri prin padure, atunci sunt fugarite si impuscate de vanatori. Cand nu sunt toate astea, atunci raman turistii. Asta am vazut in muntii Apuseni in cele 3 luni cat am umblat pe acolo aproape saptamanal. Am vazut si la mine pe facebook in lista de prieteni genul acesta de “iubitori de munte” dar care se duc prin parcuri nationale si rezervatii insotiti de caini pe care ii lasa de capul lor sa caute prin tufisuri. Nu este normal asa ceva, zonele astea au fost create pentru ca salbaticia sa aiba liniste in interiorul acestor zone.

Am urcat pe stanci si am privit apusul de pe stanci. Era o priveliste superba sa vezi toate masivele din Apuseni, vedeam in stanga varful Vartop din zona Arieseni, in fata vedeam Muntele Mare din zona Baisoara, muntii Trascau, etc. Coborand noaptea prin padure pe penti de 45 de grade la lumina lanternei am tras mai multe cazaturi cazaturi urate de abia m-am ridicat de pe jos si care mi-au provocat niste dureri acute de spate.

Am hotarat sa dorm pe munte, insa datorita durerilor de spate ziua urmatoare doar m-am plimbat prin padure si n-am mai incercat sa urc in zone abrupte.

–

A doua zi am vazut o multime de Porumbei salbatici a caror cantec intens de imperechere facea toate padurile din jur sa rasune. Am ramas destul de socat cand am vazut la acea altitudine un Pietrar Sur. Era doar a doua oara cand vedeam Pietrar Sur in zona muntilor Apuseni, doar ca prima data a fost pe la cota 200 nu la cota 800 ca acum. Prin padure in zona unde este un izvor am gasit niste urme care dupa marime pareau a fi de Caprior (parca erau prea mari sa fie de femela). Ceva mai tarziu am dat nas in nas si cu posesorul urmelor.

Apoi vad o Veverita care isi facea curaj sa vina in directia mea. A sarit din creanga unui copac, si in 30 de secunde a escaladat un perete vertical de stanca de 50metri in timp ce eu ma uitam la ea cu gura cascata. N-am mai vazut asa ceva pana acum.

Spre mijlocul zilei am mers pe alt deal, unde am avut ocazia sa vad prima mea Ciocanitoare Neagra pe care am vazut-o in acea zona. Stiam ca trebuie sa fie pe acolo pentru ca o vazuse un prieten, iar eu am mai vazut specia la circa 10km mai spre est.

Am mai vazut si niste specii de Sturzi, Pitigoi, Veverite dar si o aparite mai rara si de obicei sperioasa: Brumarita de Padure.

Au mai urmat Cinteze, Pitulici dar si o intalnire cu un Pitigoi de Bradet care cred ca m-a lasat sa ii fac cele mai bune poze care le am cu specia pana acum.

–

Urmatoarea saptamana am revenit in muntii Apuseni dar pe alte dealuri, cativa kilometri mai la nord unde am niste rude. Am stat 2 zile la ei. De 4 ani de fiecare data gasesc la sigur in acelasi loc acelasi specii: Caprioarele si Cucii. I-am vazut si atunci insa eram la plimbare cu niste rude, asa ca nu prea stateau la pozat. La coborarea spre casa am dat peste o Fasa de padure o specie care am vazut-o rar si de care n-am reusit niciodata sa ma apropii, nici de data aceasta prea mult.

A doua zi am revenit singur in acelasi loc pregatit sa fotografiez Cucii in zbor si sa fac panda la Caprioare. Au fost prezenti acolo ca de obicei si planul a functionat perfect, la fel ca si in trecut. La plecare am hotarat sa dau o tura si pana la Fagul Imparatului pe care l-am vazut de multe ori din sosea dar n-am fost niciodata pana la el. Este un fag foarte batran caruia nu ii cad frunzele toamna, ci cred ca doar pe la sfarsitul iernii inceput de primavara. A fost declarat monument al naturii de catre academia romana. Cred ca cel mai spectaculos este sa il vedeti pe la sfarsit de Noiembrie cand la restul fagilor din padure le-a cazut frunza.

–

La sfarsit de Aprilie aveam sa inchei cele 14 zile intregi de fotografie wildlife in muntii Apuseni, pe parcursul a 3 luni, cu 2500 de cadre. Din pacate din cauza zecilor de ore de panda la zero grade si a cazaturilor, am ramas cu niste dureri de spate si o inflamatie in zona sciatica a coloanei. Dureri care mi-au trecut abia dupa luni de zile, am fost nevoit sa stau 2 luni in casa cu centura lombara pentru a scapa de inflamatie.