Vara cu Marmotele in Retezat

Deoarece o prietena mi-a spus ca a vazut Marmote in Retezat, mi-am dorit sa merg si eu acolo sa le fotografiez. In mod normal muntii mi se par destul de plicticosi si nu urc acolo doar pentru a vedea niste pietre sau un rasarit. Dar animalele salbatice vii combat monotonia pietrelor moarte, iar idea de a urca cateva ore pe munte pentru a vedea niste salbaticiuni incepea sa imi surada. De la inceput am plecat cu idea ca nu o sa le gasesc … adica eram 90% sigur ca “Marmotele nu o sa stea pe garduri” pe acolo, asteptand sa fie fotografiate. Motiv pentru care NU mi-am luat obiectivul mare Canon 500mm F4.5 , ci pe cel mic Canon 400mm F5.6 . Cel mare ocupa si spatiu dublu in rucsac si era de 3 ori mai greu.

Intr-un final impreuna cu 3 prieteni ne-am hotarat sa plecam, desi in acel weekend se innorase. In drum spre munte pe la cota 1000 am dat si de primul animalut: o pasare din familia ciorilor numit Alunar, care de obicei sa gaseste in padurile de brad la peste 1000 metri. Imi era lene sa imi dau ditamai rucsacul jos ca sa scot aparatul. Am constatat ca a fost cel mai sociabil Alunar pe care l-am vazut vreodata, cineva care era cu mine ia facut poze de la 2m cu un obiectiv de kit Canon 18-55mm , ma uitam si nu imi venea sa cred pentru ca toti Alunarii care ii intalnisem pana atunci erau speriosi.

Cateva sute de metri mai sus am fotografiat si eu primul animal, o Veverita care sarea pe crengile unor braduti. Spre deosebire de cele din padurile de fag de la altitudini mai mici, aceasta era mai inchisa la culoare, aproape spre negru.

ZIUA 2: Pe langa locul unde am stat peste noapte am gasit dimineata primele pasarele cantandu-ne de inviorare: o Silvie , o Codobatura Alba si o Codobatura de munte

Am inceput sa urcam si pe drum am avut companioni niste localnici care cred ca vroiau sa traverseze muntele cu caii sa ii duca la ceva targ. Mi-a fost mila de calutzul mic care saracul abia urca peste pietrele de jumate de metru, de multe ori trebuia sa se opreasca si sa astepte ca cel mic sa se odihneasca. Nu cred ca era inca pregatit pentru un asemenea drum.

Cum nu eram obisnuit sa urc cu orele cateodata ma uitam la o culme si mi se parea ca este aproape. Ma uitam la ea si parea doar la 100-200 de metri departare. Dar trecea juma de ora pana ajungeai in varf , parea o eternitate. Parca “pedalai” pe loc fara nici un folos.

Cand am vazut cat de mare este valea unde m-a condus prietena am intrebat unde sunt Marmotele. Nu de alta dar era foarte mare. Ma gandeam ca sa iei toata valea la pas si sa gasesti Marmotele ascunse pe sub ceva pietre sigur iti ia vreo 3 ore. Si atunci ma trezesc ca spune ca defapt ea nu le-a vazut niciodata ci a auzit de la niste prieteni ca sunt prin zona aia. Asta era o informatie noua!! Cand am auzit m-am demoralizat si am zis ca sigur nu are rost sa iau valea la pas si asa eram obosit.

M-am pus pe niste pietre sa ma odihnesc. Dupa vreo 20 de minute a aparut o Brumarita de stanca, o specie care ne-a mai insotit la urcare. Insa de data asta s-a apropiat mai mult de mine in timp ce prindea gaze din iarba.

Tot urmarind eu Brumarita aceasta s-a departat si zbura de pe o piatra pe alta. La un momendat cum priveam in zare dupa pasare mi se pare ca vad o piatra mai ascutita care parea un pic cam anormala. Nu am bagat-o de seama prea tare. Dupa vreo 2 minute zic, ia totusi sa ma uit eu prin obiectiv la piatra aia. Cand pun ochiul la obiectiv nu imi venea sa cred: o Marmota statea cocotata nemiscata in varful unei pietre. Probabil statea sa se incalzeasca pentru ca din cand in cand mai iesea soarele de dupa nori.

Ma apropiu putin si cand ma uit mai bine vad ca erau 3 Marmote. Era o priveliste superba sa vezi cum se imbina anotimpurile. Inca mai erau petice groase de zapada netopita, dar in acelasi timp combinate cu verdele frumos al ierbii si roz-violetul florilor de Bujor.

M-am apropiat si am facut mai multe fotografii. Cand stateau pe pietre nu am observat ce “dotari” au, dar cand au inceput sa mearga pe zapada am observat niste gheare imense. Nici nu ma mir ca _cu asemenea “utilaje” isi pot face galerii prin solul inghetat sau pietrificat de munte.

M-am imprietenit cu ele si m-am apropiat mai mult, atat de mult incat am inceput sa le fac portrete si sa observ ce urechi simpatice au.

Chiar daca am reusit sa ma apropiu chiar si la 5 metri de ele, nu erau deranjate de mine propriu zis ci de “pleoscaiturile” pe care le facea dSLR-ul meu cand faceam fotografii. Din acest motiv am reusit sa pierd cam toate momentele spectaculoase. Cand vroiau sa se apuce sa se joace faceam 2-3 cadre, ma auzeau, se uitau spre mine si se opreau. Incepeam sa ma zgarii pe ochi ca nu am un mirrorless (aparate fara oglinda care fac mai putin zgomot), sau ca nu mi-am adus obiectivul 500mm + teleconvertor , incat sa stau la o distanta dubla fata de ele si sa nu le mai deranjeze sunetul.

Au fost momente spectaculoase cand Marmotele se plimbau printre bujori

Sau se urcau pe pietre sa arunce o privire in zare, dupa care dispareau pe cararile lor printre jnepenisuri, stiute numai de ele

La plecare o Marmotica care parea seful grupului mi-a tras un zambet

ZIUA 3: In urmatoarea dimineata cand ne-am trezit m-am dus la parau unde am vazut una dintre pasarile cu care ma intalnesc adesea iarna pe raul Crisul Alb: Pescarelul Negru (sau in limbaj popular Mierla de Apa). Ea locuieste vara pe paraurile de munte la +1000 si coboara doar iarna pe parau in aval, atunci cand apa incepe sa inghete.

O Silvie dadea un concert nebunesc pana a reusit sa atraga si o femela.

Am mai fugarit un Alunar prin padurea de brazi, care venise sa se alimenteze cu apa de la parau. Inainte de plecarea spre casa, deasupra unui parauas am vazut si o Codobatura de Munte canta si ea gratios de pe creanga unui bradut.