Eliz Anghel P  H  O  T  O  N  A  T  U  R  E
Blog Gallery Best
Jul 302010
 

A doua zi si ultima am avut doar o sesiune mai scurta de 5 ore, de la 5.30 la 10.30 pentru ca impreuna cu Mircea ne-am hotarat sa scurtam excursia din Delta cu 1 zi, mai ales ca plecau si prietenii lui Iliuta din Bucuresti care venisera cu noi.
Bineinteles dimineata a inceput cu obisnuita cafea pe terasa si cu tantari infometati roind in jurul nostru. Tantarii din Delta sunt mai mari si mai nesimtiti decat din alte zone ale tarii. Dar nu imi faceam probleme pentru ca stiam ca trebuie sa rezist doar vreo 15 minute.
Intr-un final am plecat pe “Balta” asa cum ii spune Iliuta ghidul nostru. Impreuna cu Mircea am ales sa mergem unde am fost in seara precedenta, pe canalul Caraorman, datorita densitatii de viata salbatica care o vazusem acolo pe inserat. Am plecat spre lacul Uzlina unde am tras cateva cadre cu rasaritul soarelui dupa care am intrat pe canalele mici inspre Caraorman. Pe aceste canale am vazut o pasare ciudata, care cand ne-am apropiat ne-am dat seama ca este ceva Porumbel sau Turturica salbatica.

#22756 Porumbel Gulerat

Intrat pe canalul mare am vazut un Starc Purpuriu (rosiatic) care desi il vazusem de vreo 2 ori si ziua anterioara, nu reusisem sa ne apropiem de el. De data aceasta ne-am apropiat asa de mult incat nu mai reuseam sa il bag in cadru. Insa lumina chiar daca era buna era rosiatica de rasarit, asa ca pozele chiar daca au superdetalii nu sunt foarte bune.
A urmat apoi prima intalnire cu Corcodel cu gat rosu , fiind prima data cand vedeam specia. L-am vazut de la vreo 30 metri dupa care a disparut pe un canal mic unde noi nu puteam intra cu barca.
Ajuns pe la mijlocul canalului Caraorman am gasit Pelicanii care de data aceasta i-am vazut si cum incercau sa se hraneasca. Aceleasi turme uriase de Egrete. Erau atatea Egrete incat atunci cand ne apropiam cu barca de ele si zburau nici nu mai stiai pe care sa faci focus.

#22798 Stol de Egrete Mici decoland

Chiar ma uitam la un cort pus pe malul apei iar la 5 metri de el erau vreo 20-30 de Egrete si ma gandeam ca poze intime ai reusi sa faci cu ele daca ai lasa un cort acolo cateva zile sa se obisnuiasca cu el apoi ai faca fotografie la panda.
Dupa cateva zile ne gandeam cu Mircea ca nu ne aminteam sa fi vazut Egrete mari insa ajuns acasa in acele stoluri de Egrete Mici, undeva neclar se vede ceva ce pare a fi o Egreta Mare. Se poate recunoaste datorita marimii mai mari si a ciocului portocaliu. Egreta Mica are ciocul si picoarele negre.

#22801 Egreta Mare (OOF)

Apoi am inceput sa ne apropiem de Pelicani. I-am surprins decoland, aterizand, stand pe mal si odihnindu-se. Am incercat si niste poze cu ei in reflexia soarelui pe apa dar nu a iesit deoarece era prea tarziu si soarele nu mai era asa de rosiatic si nici nu eram in directia care trebuie.

#22863 Pelican Comun aterizand

Apropiindu-ne de niste plante cu flori galbene am vazut niste Lisite care aratau foarte fotografic in acel decor. Am vazut si o Gainusa de Balta fugind inspre stuf. In departare undeva deasupra nostra am vazut o rata singuratica zburand.

#22898 Rata Rosie in zbor (100% crop)

Pe masura ce mergeam inspre Caraorman intrat pe teritoriul Starcului Galben, care parea a fi cea mai comuna pasare din Delta. Pe canalele marginite de stuf (nu de pamant sau copaci) se gasesc o multime de ei stand pe trestiile chiar de pe marginea stufului spre canal. Am vazut apoi niste pasari mici insa pozele care le-am facut nu sunt foarte clare, banuiesc ca este vorba despre niste Pitigoi de Stuf si despre Fugaci sau Prundarasi in zbor. Undeva intr-o zona umbrita de stuf am dat din nou peste o pereche de Corcodel cu gat rosu. De data asta am reusit sa ne apropiem la vreo 6-7 metri. Pentru ca am vazut ca pot face multe cadre am scazut la ISO200 ca sa am maximul de calitate a imaginii desi cu 1/320s stiam ca probabil vreo jumate din imagini o sa iasa miscate.

#22930 Corcodel cu gat rosu

Am mai vazut niste rate interesante, un Pelican care statea langa niste flori insa din pacate cu spatele, o Chira de Balta cu peste in cioc.
Apoi pentru prima data am reusit sa facem niste cadre decente cu Ibisi (Tiganusi). Este o pasare pretentioasa la lumina. Aceasta pasarea neagra straluceste multicolor cu conditia sa ai soarele in spate si desi fotografiasem de vreo 5-6 ori specia acum era prima data cand se intrunea conditia.

#22956 Stol de Ibisi in zbor

Am mai vazut un Pelican singuratic care a zburat asa aproape de noi ca nici nu am reusit sa il fac sa incapa in cadru, oricum e o pasare care are vreo 3 metri anvergura aripilor. A urmat o pasare care desi am fotografiat-o de multe ori era prima data cand o vedeam zburand: Corcodelul Mare. Chiar am vorbit si cu Iliuta si el a confirmat ca e o pasarea care zboara destul de rar. Corcodelul Mare este o pasare scufundatoare si isi petrece mult timp plutind pe apa.

#22968 Corcodel Mare in zbor

Ne-am intalnit apoi a treia oara cu Corcodelul cu gat rosu. Chiar nu ma asteptam sa intalnesc aceasta specie de atatea ori. Am mai fotografiat din nou Starcul Galben pe niste decoruri cu flori galbene. Apoi la fel ca ziua precedenta imaginea cea mai buna a iesirii a venit neasteptat. Cand am trecut cu barca in viteza mica un grup de vreo 2-3 Egrete mici s-au ridicat din apa la distanta de doar vreo 10 metri de noi. Eu am dus aparatul la ochi si am tras si a iesit un cadru extraordinar. Expunerea a fost ISO200; f7.1; 1/2000s, pentru ca am facut partial metering (10% arie) pe o pasare alba logic ca subiectul a iesit subexpus insa cum eram asa aproape de pasarea in miscare, cred ca tot raul a fost spre bine pentru ca 1/2000 secunde am inghetat imaginea si se vede super cum apa se leaga de picioarele Egretei. Mircea din nou a ratat si acest cadru pentru ca el se uita in partea celalalta. Pentru ca vreau ca imaginea sa ramana o surpriza pana nu o postez in galerie o sa pun doar un crop cu picioarele si apa care se tine de ele.

#23004 Apa legandu-se de picioarele unei Egrete

Cateva minute mai tarziu am fotografiat omniprezentul Starc Galben, si de data aceasta cred ca au iesit cele mai bune cadre pentru ca am reusit sa gasim un exemplar relaxat. Statea cu gatul intins privind in apa, iar la un momendat a ridicat aripile si s-a scuturat.
In departare pe un mal am vazut o salcie uriasa batrana si scorburoasa, iar pe crengi atarnau niste fructe albe. A … nu era vorba de fructe ci de Egrete. Probabil daca cineva mi-ar cere un cadru in care sa ii arat frumusetea deltei acesta ar fi.

#23041 Egrete Mici intr-o salcie

Am mai fotografiat apoi un Ibis singuratic, ciudat ca aceasta pasare sta de obicei in mici grupuri si apoi ne-am bucurat cand din nou am dat peste pasari limicole (Bataus, Fluierar, Nagat) cam in aceeasi zona ca si cele de seara de inainte doar ca de data aceasta erau pe malul opus, numai bine ca sa avem soarele in spatele. Ne-am apropiat cat de am putut de mult prin vegetatia apei ca aproape am ramas blocati cu barca. Deoarece era setata diafragma f7.1 si nu am observat, tragand la 1/320s multe poze mi-au iesit miscate. Asa se intampla daca nu ai autoiso. Canon nu este capabil sa implementeze un autoiso folosibil (cu exceptia lui Canon 1D mark IV care costa peste 5500$) in timp ce Nikon si Pentax au aceasta functie chiar si pe cele mai ieftine dSLR-uri.

#23085 Bataus

Pentru ca soarele era puternic si era din ce in ce mai cald am plecat spre casa. Intrat pe canalele mici undeva intr-o salcie am vazut o Dumbraveanca. Mergand pe canal am mai vazut vreo cateva. Nu am reusit sa ne apropiem decat la vreo 10 metri insa eu am fost supermultumit pentru ca era prima data cand reuseam niste cadre de aratat cu specia desi era a treia oara cand o vedeam.
Inaintand pe canal printre salcii am vazut din nou 2 Cormorani stand pe un bat. Era ceva foarte ciudat deoarece si ieri seara si dimineata i-am vazut stand exact pe aceeasi creanga. Vazand ca ne-am apropiat la 5 metri de ei si nu zboara am intrat la banuieli ca sunt bolnavi. L-am pus pe Mircea sa ne faca niste poze cu ei cu obiectivul wide in timp ce noi le-am facut cateva portrete. Totusi cand ne-am apropiat la vreo 2 metri de ei au sarit in apa, iar grijile noastre ca sunt bolnavi sau mai risipit pentru ca in apa pareau foarte vioi.

m#3392 Noi si un Cormoran (imagine editata)

Mergand pe acelasi canal cu viteza la un momendat eu am vazut o Pisica Salbatica. Am fost singurul din cei 7 din barca care am observat-o. Era cu picioarele in apa adanca pana la torace si privea in apa nemiscata si foarte atent ca si cum se pregatea sa vaneze ceva. Ne-am intors inapoi in vreo 30 de secunde insa disparuse. Totusi erau niste Ciori prin zona care priveau in jos si erau agitate. Ne-am dat seama ca inca este pe acolo pe undeva.

Cand ne apropiam de casa undeva pe lacul Uzlina am vazut pentru prima oara si un Pelican Cret singuratic. Din cate stiu eu este cea mai mare pasare din Romania. Totusi individul nu ne-a lasat sa ne apropiem prea mult de fiecare data cand incercam sa ne apropiem el se departa, pastrand tot timpul o distanta constanta intre noi. Si pe partea opusa era fotografiat de un grup de turisti.

#23197 Pelican Cret si turisti

Ajuns la pensiune am baut o bere rece si am tras somn scurt, dupa care pe la 16 am plecat spre Murighiol. Pe drum am gasit din nou Lopatari, Egrete si Tiganusi fix in acelasi loc in care vazusem dimineata la 6 cu 1 zi inainte. Insa probabil cea mai faina surpriza a fost un Sitar care desi il mai vazusem de vreo 3 ori de la distante mari nu aveam poze decente cu specia.

#23250 Sitar de mal si Pescarus

Am ajuns in Murighiol si ne-am luat ramas bun de la Iliuta care ne-a desenat si niste harti de locuri unde putem gasii Prigorii in Dobrogea.

———-

Concluzii si sfaturi despre Delta:

1) Am reusit imagini peste asteptarile mele avand in vedere ca am stat doar 1 zi jumate (3 iesiri si jumatate). Doua dintre imagini fiind in top 10 cele mai bune imagini cu pasari ale mele.
2) Pasarile sunt mai putin sperioase si mai obisnuite cu oamenii decat in alte zone ale tarii unde am mai fotografiat eu, ceea ce te ajuta mult sa faci fotografii bune. De asemenea sunt si foarte multe pasari mai multe decat in oricare loc in care am fost. Probabil daca vizitati Delta la inceputul primavarii puteti vedea stoluri uriase de Gaste.
3) Au iesit foarte multe imagini neclare (out of focus) sau miscate (am sters vreo 66% din cele 1400 imagini, ramanand cu vreo 450), mai multe din cate imi ies de obicei pentru ca de multe ori tragi dintr-o chestie in miscare, chiar si cand este oprit motorul barca se misca din cauza unduirilor apei.
4) Daca vreti sa faceti fotografii decente uitati de aparatele foto compacte (Point & Shoot) pentru ca am avut in barca un Canon seria G si nu prea facea fata. Mai bine cumparati la second un Canon dSLR (20D, 350D) si inchiriati un obiectiv Canon seria L minim 300mm. O inchiriere Canon 350D si Canon 100-400mm timp de 3 zile va iese sub 100euro. Niste siteuri de inchiriere ar fi: http://www.inchiriereobiective.ro/obiective-de-inchiriat.php?pag=2
sau mult mai scump aici: http://www.fpix.ro/home.php?n_pag=serv_conexe&crt=211 , dar poate puteti sa incercati sa negociati.
5) De preferinta daca vreti sa fotografiati pasari sa alegeti un ghid nu un barcagiu (chiar daca probabil costa mai mult), acesta va sti cum sa se apropie de ele fara sa le sperie si unde se gasesc pasarile in anumite momente ale zilei, pentru ca ele nu sunt statice. Alegeti o barca cat mai joasa, nu o salupa pentru ca puteti face poze mai de la nivelul apei si arata mai bine.
6) Deoarece din cauza luminii si caldurii nu se poate fotografia la amiaza, exista o fereastra scurta in care se pot face imagini calumea. Probabil din nou faptul ca esti pe apa si se reflecta o parte din lumina inapoi face ca lumina si contrastele sa fie mai puternice decat eram obisnuit eu in alte zone. De la 5 la 6.30 e prea slaba lumina pentru f5.6 si iso800, de la 6.30 e lumina uniforma dar rosiatica, dandu-ti peste cap culorile. Asa ca ramane o fereastra foarte scurta de pe la 7.30 pana pe la 9. Si seara este cam la fel.
7) Intre Canon 400/5.6 , Canon 100-400/5.6 si Canon 300/4 l-as alege pe cel din urma din cauza ca dimineata poti fotografia la F4 si iso800 si cu timpi de pana la 1/60s din mana, asta inseamna ca poti sa scoti cadre clare de pe la 5.30-6.00 in timp cu Canon 400/5.6 doar dupa 7 dimineata incepi sa ai lumina incat sa scoti cadre nemiscate.
8.) Cand va alegeti un traseu luati in considerare ca mersul pe apa este mult mai lent decat pe uscat. Nu va imaginati ca o sa parcurgeti 50km in 2 ore, doar impartind la distanta viteza maxima a barcii. In realitate o sa va ia aproape jumate de zi (vreo 6 ore) sa parcurgeti aceasta distanta. o sa vedeti tot timpul pasari si veti dori sa incetiniti, mai trebuie sa incetiniti si cand treceti pe langa alte barci, de obicei cand intri pe un canal sa mergi spre un lac trebuie sa te intorci tot pe acelasi canal, nu poti sa tai distantele ca pe uscat.
9) Cazarea, mancarea si apa costa aproape dublu cat in restul tarii. Atentie pentru ca unii ghizi va comunica cazarea per persoana si nu cazarea per camera asa cum se obisnuieste in alte zone ale tarii.
10) De preferinta sa stiti sa innotati, iar daca nu stiti insistati sa primiti veste gonflabile. Iliuta, ghidul nostru chiar daca ne-a asigurat ca nu au cum sa fie probleme, la un momendat a trecut cineva pe langa noi cu o barca mare fara sa incetineasca si era sa ne rastoarne, in barca erau 2 persoane care nu stiau sa innoate iar Iliuta nu a avut sa ne dea sau nu a gasit veste. Asigurati-va inainte sa ajungeti in Delta ca cel cu care mergeti are astfel de echipamente.

 Leave a Reply

(required)

(required)

Anti-spam question: