DXOmark nu sunt perfecti, dar din momentul in care au inceput sa faca teste, i-am apreciat pentru profesionalismul de care au dat dovada. In primul rand fata de concurenta au inceput sa lucreze cu fisiere RAW si nu cu JPEG cum faceau alte siteuri cunoscute din domeniul foto, inainte ca DXO sa apara pe piata.
Cateva lucruri pe care le-am simtit de-a lungul anilor cu cativa ani inainte ca DXO sa apara, iar pe care testele de pe DXOmark mi le-au confirmat:
1. Exagerarile despre reducerea zgomotului digital (digital noise) care ni le spun producatorii in pliante sau prezentari atunci cand lanseaza noi camere foto.
2. Valorile reale ale sensitivitatii (ISO) nu sunt cele pe care producatorii le afiseaza in setari/vizor/exif , nu sunt cele reale (standardizate).
3. Diafragma obiectivelor nu inseamna neaparat cantitatea de lumina care ajunge la senzor (diafragma nu este direct proportionala cu luminozitatea reala a obiectivului).
4. Faptul ca putine obiective vechi sunt capabile sa satisfaca rezolutia curenta a senzorilor APS-C.
——————————————-
1. Exagerarile despre reducerea zgomotului digital (digital noise) care ni le spun producatorii in pliante sau prezentari atunci cand lanseaza noi camere foto.
Anume ca s-au facut progrese de 1…2 stopuri la noise-ul senzorilor, de la precedenta generatie. Va pot da un exemplu uimitor de la Canon. Desi au trecut 7-8 generatii de camere iar Canon se lauda la fiecare lansare cu progresele in reducerea noise-ului, daca ne uitam pe testele DXO ne dam seama cat de putin au progresat defapt.
Pentru ca rezolutia senzorilor au crescut, iar la testele DXO full SNR nu se pot scala, o sa aleg doua camere cu tipuri de senzori diferiti dar cu aproximativ aceeasi marime a pixelului, incat testele full SNR facute de DXO sa fie direct comparabile (fara a necesita o scalare a valorilor).
–
Canon 20D – pixel pitch 6.26 µm – lansat in 2004, probabil cel mai cunoscut workhorse digital pe care l-a avut Canon.
Canon 5D mark III – pixel pitch 6.08 µm- lansat in 2012, un aparat la care Canon se lauda ca a facut progrese semificative in domeniul senzorului (a calitatii imaginii la noise).
Comparatie pe DXO: http://www.dxomark.com/index.php/Cameras/Compare-Camera-Sensors/Compare-cameras-side-by-side/
–
Daca mergem la testele de noise (SNR = signal to noise ratio) pentru o imagine perfect expusa (18% grey), si punem sa afiseze in modul screen (adica imaginea la 100% din moment ce au aceeasi marime de pixel), constatam ca diferenta intre camere este de doar 0.5 Ev (jumatate de stop). Asta inseamna ca de exemplu imaginea lui Canon 5D mark III la ISO 800 va avea acelasi noise cu cea a lui Canon 20D la ISO 600.
Pentru ca intr-o fotografie bine expusa zgomotul este datorat si zgomotului de foton ( Photon Noise / Shot Noise ) care tine de o caracteristica neuniformitatii fotonilor din lumina si care poate fi dificil de contracarat (doar prin marirea eficientei colectarii fotonilor [microlentile], sau cresterea eficientei cuantice [transformarea fotonilor in semnal electric]), ca sa vedem cu adevarat progresul in domeniul reducerii zgomotului digital al senzorului trebuie sa ne uitam la zgomotul de amplificare a senzorului atunci cand nu primeste lumina ( Blackframe Noise / Read Noise) .
–
Acest tip de masuratori nu apare in modul comparativ. Trebuie sa intram pe fiecare camera in parte si sa ne uitam la masuratorile Full SNR. Eu ma uit la nivelul de 1% grey, care este un gri foarte intunecat, aproape de negru.
Studiez de obicei ISO 800 pentru ca este o valoare des intalnita la fotografia de actiune si care nu da foarte mult noise, incat sa faca fotografiile nefolosibile.
Dupa cum se observa la Canon 20D la ISO 800 da un SNR (signal to noise ratio) de 15 decibeli.
La Canon 5D mark III observam un SNR de 18decibeli la ISO 800 si 14 decibeli la ISO 400.
CONCLUZIA: Se pare ca si in masuratorile de zgomot de amplificare pe negru (care apartine 100% camerei), diferenta este tot de 0.5Ev (jumatate de stop). Asta inseamna ca de exemplu imaginea lui Canon 5D mark III la ISO 800 va avea acelasi noise cu cea a lui Canon 20D la ISO 600. O diferenta aproape nesemificativa pentru 8 ani de progres tehnologic.
2. Valorile reale ale sensitivitatii (ISO) nu sunt cele pe care producatorii le afiseaza in setari/vizor/exif , nu sunt cele reale (standardizate).
Pentru cei ce nu stiu ce inseamna exact ISO pot incepe cu acest articol https://en.wikipedia.org/wiki/Film_speed#ISO
Uneori ca sa pacaleasca utilizatorii ca au facut progrese in domeniul senzorilor, producatorii au ales pur si simplu sa minta in legatura cu valoarea ISO afisata in vizor/meniu. De exemplu la camera veche ISO 800 poate fi ISO 800 cu adevarat, dar la urmatoarea generatie ca sa para ca noiseul este mai mic, producatorul poate afisa ISO 800, dar amplificarea semnalului de la pixel (fotosit) sa fie mai mica (deci mai putin zgomot), corespunzand unei sensibilitati reale de ISO 640. La prima vedere s-ar parea ca s-a facut un progres de 0.33Ev (o treime stop) in domeniul reducerii zgomotului digital. Astfel fotografia in ultima generatie de camere fie va fi putin mai intunecata, fie se va regla diafragma sau timpul de expunere incat sa compenseze pentru smecheria de ISO.
–
Din fericire DXOmark inca de la primele teste a demascat aceasta smecherie a producatorilor, pe care personal am simtit-o cu ani buni inainte de primele teste DXO. Astfel DXO a facut un salt semificativ nu doar pentru ca masura nivele de zgomot direct in fisierul RAW ci si prin faptul masurau si ISO real (nici unul din aceste lucruri nefiind facut de siteurile concurente). Inainte de aparitia siteului DXOmark masuratorile de zgomot in Raw au fost facute doar de unii experti ca Bill Claff, Peter Ruevsky, etc.
3. Diafragma obiectivelor nu inseamna neaparat cantitatea de lumina care ajunge la senzor (diafragma nu este direct proportionala cu luminozitatea reala a obiectivului).
Acesta este un fenomen pe care l-am observat destul de tarziu in viata mea de fotograf, dar inainte ca DXOmark sa fie primul site care face masuratori de acest gen. Mai exact l-am observat in 2008, dupa ce am cumparat Canon EF 400mm F/5.6 . Am constatat ca in aceleasi conditii Canon EF 100-400mm F/5.6 , la acelasi valoare a diafragmei si ISO, dadea timpi putini mai lungi de expunere.
–
Ceva timp mai tarziu am aflat cum este standardizata defapt diafragma si anume ca un raport intre lungimea focala si suprafata orificiului (aria creata de lamele) prin care intra lumina. Asta inseamna ca valoare F trecuta de producatori nu este o masuratoare a luminii care ajunge la senzor ci o valoare teoretica/mecanica, care indica doar cu aproximatie utilizatorului cat de luminos este obiectivul. https://en.wikipedia.org/wiki/F-number
Am intuit la acel moment ca valoarea mai scurta a timpului de expunere pe care o da fixul de 400mm de la Canon fata de zoom, are ceva de a face cu faptul ca zoom-ul are un numar dublu de lentile (7 vs 17). De obicei lentilele multe sunt o caracteristica a obiectivelor cu stabilizare.
Specificatii pe siteul Canon camera musseum:
http://www.canon.com/camera-museum/camera/lens/ef/data/super_telephoto/ef_400_56l_usm.html?p=2
Lentilele nu permit luminii sa treaca 100% prin ele, datorita fenomenelor de reflexie si refractie. O parte din lumina se reflecta inapoi in lentile precedente (scazand contrasul) sau in peretii negri ai obiectivului (fiind absorbita), iar o parte se refracta in interiorul lentilei (datorita imperfectiunii transparentei sau uniformitatii a materialului din care este sticla). Bineinteles ca depinde si de calitatea sticlei si a coatingului lentilelor, insa este destul de evident din punct de vedere logic, ca numarul de lentile poate afecta in mod direct cata lumina mai ajunge la senzor dupa trecerea prin obiectiv.
–
Nu la putin timp cand DXO mark a inceput sa masoare obiectivele, am observat pentru prima daca ca cineva a inceput sa masoare transmisia luminii prin obiective. Cat spun producatorii ca F-number este si cata lumina ajunge defapt la senzor: Transmission stops (T-stops)
http://www.dxomark.com/index.php/About/In-depth-measurements/Measurements/Light-transmission
4. Faptul ca putine obiective vechi sunt capabile sa satisfaca rezolutia curenta a senzorilor APS-C.
Acest lucru a fost confirmat deja de alte siteuri inaintea DXO, cum ar fi photozone.de (care afiseaza masuratori de LPH la 50lp/mm), sau dpreview.com (care arata frecventa de Nyquist acolo unde unele obiective depaseau rezolutia senzorului).
Meritul DXOmark este ca in 2012 a trasformat claritatea unui obiectiv in valori usor de inteles cum sunt megapixeli (schimbare facuta in 2012).
In felul acesta devine foarte clar ce obiective sunt capabile sa satisfaca anumiti senzori. Si dupa cum se vede, nu sunt prea multe intre cele vechi fabricate, care sa poata satisface un pixel pitch de 4 microni ca cel de pe Nikon D800.
–
Ca o consecinta directa a aceste masuratori facute de DXO, se poate aplica la fotografia wildlife unde de mult timp am vazut ca circula un mit cu faptul ca este bine sa folosesti camere APS-C in locul celor FF , datorita maririi senzorului. Camere APS-C vor da o marire mai mare a subiectului dar la o calitate mai proasta a imaginii (atat ca sharpness cat si ca aberatii cromatice) decat cele FF care au un pixel mai mare (deci pretentii mai scazute de la optica). Cele mai multe dintre tele-obiective mai mari de 300mm nu sunt capabile sa se apropie de limita sau sa depaseasa rezolutiile senzorilor APS-C de prin anii 2008 (pixel pitch ~5 microni). Cel putin nu cu diafragma deschisa la maxim. Si ce rost are sa cumperi un 300mm F/4 si sa inchizi la 1 stop ca sa satisfaci un senzor APS-C de 24Mpx?
buna observatia.chiar aveti dreptae