Eliz Anghel P  H  O  T  O  N  A  T  U  R  E
Blog Gallery Best
Jan 182012
 
Ultimul update al paginii: 13 Dec 2014 19:42

In prima iesire din Ianuarie am mers mai in partea sudica a raului. Prima pasare vazuta a fost un Pescarel Albastru. Era prima data cand vedeam pasarea pentru ca disparuse de pe rau dupa ce plouase in Decembrie iar raul devenise tulbure.
Pasarea statea pe o piatra uriasa si isi curata penele. Mergand in aval vreo 300m am observat ceva pasare zburand rapid. A fost ca o naluca. Pasare cu alb cu gri si cu capul negru. Mi-am zis NU SE POATE. Nu are cum sa fie Silvie in mijlocul iernii pe zapada. Mi-am zis ca o fi ceva Brumarita, am asteptat cuminte vreo 5 minute sa iasa din rugul in care intrase. Insa pe fotonatura Cosmin mi-a confirmat ca am vazut bine.

#38835 Silvie cu Cap Negru (mascul)

Urmatoarele pasari au fost o Cotofana dupa care din departare am vazut un alt Pescarel Albastru pe care insa nu am putut sa il fotografiez pentru ca era pe malul opus. Intrand prin tufele de rachita am vazut o Salcie care era parazitata de un Mei. Pe acel Mei erau vreo 3 specii si nu cele obisnuite. Vedeam pentru prima oara in ultimii 2 ani Florinte.

#38865 Florinte mancand seminte de Mei

Undeva prin spatele crengutelor de Mei am vazut o pasare care parea a fi un Pitigoi Mare dupa talie. Dar cand ma uit mai bine vad ca era una dintre  pasarile himerice ale Crisului Alb, o Ciocanitoare Mica. Mai vazusem specia doar o data pe rau in urma cu 2 ani, iar atunci a fost vreo 2 minute undeva in intunecimea unei paduri, la vreo 8m sus intr-un Fag. Pasarea era o adevarata frumusete, atat de mica si de fina, nici nu iti venea sa crezi ca este o Ciocanitoare.

#38887 Ciocanitoare Mica mancand din Salcie

Cativa metri mai incolo intr-un Arin am vazut un obisnuit a acestui copac: Scatiul. Era o femela si un mascul. Desi am zis ca nu fac poze ca oricum deja am poze cu specia si era prea plin de crengute, am tras vreo 10 cadre si spre surprinderea mea cand am ajuns acasa am constatat ca unul este de pus in galerie.

#38901 Pitigoi Codat

Pana la sfarsitul sesiunii am mai vazut un Soricar, care culmea statea pe deal chiar intr-un prun din livada mea. Am mai vazut si cele 3 specii de Pitigoi: Sur, Codat si Albastru. Iar pe drumul spre casa am vazut primul stol mai mare de Sticleti de anul asta, vreo 15 indivizi, care insa era foarte mic in comparatie cu stolurile de sute de indivizi care le vazusem in iarna 2009.

ZIUA 2 a fost pe la mijlocul lunii Ianuarie. In sfarsit parea ca iarna incepea sa isi intre in drepturi si sa semene cu o zi tipica de 15 Decembrie. Clima care o simteam a fost confirmata si de pasarile care le-am vazut de-a lungul iesirii: Mugurarii si Mierlele coborasera din paduri, stolurile de Sticleti incepusera sa se hraneasca in campurile cu seminte.

Prima “pasare” vazuta a fost defapt o Vulpe care tocmai de coborase din padure si vroia sa traverseze raul.

#38954 Vulpe pe malul raului

Apoi am vazut niste Gaite iar dupa aceea 1Km nu am mai reusit sa fotografiez nici o pasare desi de la departare am mai vazut niste Pitigoi si un Pescarel Negru.
Dezamagirea mea a trecut repede cand am intrat intr-un palc de salcii batrane si am gasit acolo o Cojoaica care nu parea speriata de mine. Culmea de data asta am avut o revelatie cand i-am ascultat cantecul. NU ERA comuna Cojoaica de Padure ci Cojoaica cu degete scurte. Am motive serioase sa cred ca si restul de 4 intalniri cu specia din iarna asta au fost cu aceeasi specie.

#38966 Cojoaica cu Degete Scurte pe copac cu muschi

Pentru ca am stat 40 de minute in jurul pasarii, am reusit sa fac vreo 100 de cadre din care mi-au iesit bune vreo 4. Pasarea nu este usor de fotografiat pentru ca este smechera si cauta hrana tot pe partea opusa a copacului fata de fotograf. Cum ma pozitionam cum se muta si ea ca sa fie intre mine si ea un copac. De asemenea de obicei nu sta pe copaci izolati ci ii plac padurile, acolo unde sunt multe crengi si intuneric. O alta problema este ca nu sta prea mult in loc si rareori se uita spre fotograf. Toate acestea combinate dau un procentaj mic de imagini reusite, aproximativ 2-3%.

La intoarcerea spre casa aveam sa vad mai multe specii decat la venire. Prima a fost o Ghionoaie Verde in varful unor pari de clai.

#39181 Ghionoaie Verde pe pari

Apoi am ramas uimit cand in departare am auzit acele cantece unice, familare: erau Mugurarii. 5 masculi si 1 femela stateau si rontaiau seminte de Mei intr-un copacel pe malul opus al raului. Am avut rabdare si peste 15 minute au trecut si pe malul pe care eram eu. Am stat vreo 10 minute cu ei si i-am fotografiat mancand seminte de Mei.

#39212 Mugurar mascul mancand seminte de Mei

Coborand pe rau m-am intalnit din nou cu Ghionoaia Verde, cu Pitigoiul Sur, cu Pescarelul Negru, iar undeva in departare la vreo 200m pe malul apei statea si un Starc Cenusiu.
Pe cand ma apropiam de sat, am auzit larma mare de Sticleti. Mi-a luat vreo 2 minute sa ii reperez pentru ca in fata aveam un camp mare cu seminte care le plac lor. Era un stol de vreo 25 de Sticleti, de care am reusit sa ma apropii si care m-au tolerat.

#39316 Stol de Sticleti aterizand in campul cu seminte

Am incercat sa ii fotografiez in zbor insa Canon 500mm f/4.5 pare prea lent pentru asa ceva. Si chiar ma gandisem sa plec de acasa sa iau si Canon 400mm f/5.6 dar pana la urma am renuntat. Pentru ca plecasem de acasa doar cu 1 linie la baterie, mi s-a terminat chiar cand incercam sa ii fotografiez in zbor. Insa chiar am ramas mirat pentru ca m-a tinut 350 cadre.

 Leave a Reply

(required)

(required)

Anti-spam question: